Inglorious Movie

Despre Inglorious Basterds am citit cel mai mult pe Facebook. In status-urile a vreo 6 prieteni diferiti si care nu se cunosc intre ei, care toti il numeau "the shit". Atat.

Apoi, pentru ca sunt si zgarcita (dar nu suficient de zgarcita sa il iau din retea), am asteptat sa treaca de avanpremiera, premiera, etc, sa ajunga la mine la City Mall. Iar pentru ca sunt incapatanata, dar mai ales pentru ca am defectul expectantelor neimplinite, am asteptat sa ma scarbesc si dezamagesc si plictisesc.

Din fericire, pentru mine filmul a fost... si acum incerc sa nu par over excited.... perfect. Nu stiu daca sunt eu exponentul publicului tinta, daca as putea fi prietena de pahar si voie buna cu Quentin care poate s-ar oferi sa se ocupe de scurt metrajul ala pe care il tot creionam noi in bucataria lui Matei sau poate asa el, un film senzational.

Ironia, violenta, speech-ul, trade-mark-rile Tarantino, chiar si in ceea ce ii priveste pe actorii cu care lucreaza, the story and the ending, Brad, mi s-au potrivit perfect.

Se pare ca mi-a placut atat de mult incat nu m-am putut tempera si aduna sa scriu un post care sa faca sens.

Azi, la mai putin de 24 de ore dupa ce l-am vazut, este my favourite all times movie. Nu stiu cum o sa fie peste o luna sau un an. Dar stiu ca planuiesc sa il revad si curand si mai incolo.

Recomand totusi sa il vedeti la cinematograf, daca nu, cautati o subtitrare buna neaparat. Iar astia de vreti sa ne facem fun club Waltz, sa ii scriem scrisori parfumate si sa ii trimitem sutiene, va rog sa ma contactati.

1 septembrie

Cred ca daca mai stateam putin, sarbatoream sau ma rog, comemoram juma' de an de cand nu mai blogaresc. Ma rog cel putin vizibil, pt ca de fapt doar asta fac oricum, in general.

Se intampla chestii, bune rele, apar oameni, dispar altii, trec vacante, carti, filme, sperieturi si chicoteli si toate au cate un nod la batista pentru a fi retinute si povestite. Nu se intampla niciodata. Ma rog, pana acum.

Incep asadar la relanti, usor, ma dezmortesc si va zic de Clara. Trebuie sa v-o amintiti, pt ca mi-a adus ceva glorie la momentul respectiv. Asa ca, abordez strategia Boney M si revin cu un remix la un ever green.

Inainte de a continua si pentru linistea mea, va rog deci sa cititi/recititi asta.

Acuma inainte de a citi mai departe, mai aflati despre mine ca fac parte si din clubul "You gotta see the baaaaaaaaaby!". Nu ca am vreunul de aratat, tocmai: nu am nici unul de vazut. Cum sa zic fara sa par rautacioasa.... hmm.... copiii sunt mai dragutzi daca sunt ai tai, cred!

Eh, acuma aflati ca in ciuda celor de mai sus, sunt o ursitoare dovedita pentru ca usor, usor Clara le face pe toate cele mentionate. Mamica ei, care copilareste si ea alaturi de fi-sa si de mine, nu isi da seama cand povesteste calma ce mai face Clara.

Cum ar fi ca e atat de curoajoasa incat la un an jumate se da pe toate toboganele inalte si spiralate, o calca in picioare copii de 7-8 ani, ea rade, se scutura si se arunca pe burta, mai abitir. Fara sa o incurajeze nimeni, ba dimpotriva. E voluntara si zambareata, iubeste, vorbeste si pupa. Pe toata lumea.

Si de fapt tot postul asta a fost scris doar sa va zic o cheste mica si draguta despre Clara. Si anume ca, strajer la parculetul de copii unde socializeaza ea, este un dalmatian de piatra sau poate de plastic, inalt cam cat ea, intr-un sezi perfect si permanent. Clara il iubeste. Il imbratiseaza, il pupa pe falcutele reci si prafuite, il mangaie pe ochi si strangandu-ul in brate, ii sopteste zambind la ureche.

O fetita blonda, creata si zambitoare de un an jumate soptind conspirativ unui dalmatian decorativ, rece si patat. Mie mi s-a parut suficient de frumos incat sa ma reapuc de scris aici.

Nightfood.ro

Prietenii mei tind sa ma creada mult mai influenta decat sunt cu adevarat, asa ca ma roaga frumos sa anunt public pe acest milestone al blogosferei romanesti, ca ei, pe langa ca sunt primii si singurii, mai sunt si bucurosi sa va livreze mancarea acasa peste noapte, adica nu ca dureaza o noapte sa vina, ci vin ei in miezul noptii. Cu mancare. Buna si calda, pe care ti-o alegi tu din meniul de pe site-ul lor.

Totul se intampla in cadru organizat desigur, au cum ziceam un site unde puteti gasi meniuri si preturi, au echipa si valoare, asteapta comenzi in fiecare noapte de la 21.30 la 04.00, aduc pizze, saorme, dulce si multe alte chestii pe care le puteti voi consulta singuri, in vitrina de produse de pe http://www.nightfood.ro/.

Unul din temerari imi este prieten de pe vremea scolii generale, asa ca nu il va costa acest post decat 2 meniuri de snitel de pui! :D

Hai ca sunt atat de haioasa incat incalcesc un mesaj simplu si folositor: livrari mancare noaptea, in orice zona Bucuresti - livrare gratuita, detalii aici.

It still works!

Asumandu-mi cliseul si patetismul: "Where the Streets Have No Name", un pic tare, dar nu foarte, geamul lasat pana sub razele de soare, mana scoasa pe geam, ochelari de soare, viteza prinsa intre doua stopuri, ambele pe verde... iti usuca lacrimile mai repede ca oricine.

Functioneaza si cu "I Still Haven't Found What I am Looking For", dar zambetul larg care te face sa arati un pic a pitipoanca la volan, cantand, cu geamul deschis, e mai original pe prima piesa.

Cat despre U2, prima dragoste nu se uita niciodata, in ciuda unor albume din ce in ce mai Holografiane si Voltajiene. Asa ca recomand din sufletul meu de tanara care a cantat vers cu vers, si a dansat ca pe Amsterdam Arena, concertul U2 3D. Cred ca mai e pe la Plaza si pe la Liberty Center, nu prezinta cocalari de cinematograf in sala de maxim 10 locuri, ba dimpotriva, se lasa ca un mic cor si batait in grup. Bono e in continuare dat in... , ma rog, he still rocks, un concert 3D e cool de vazut daca e si cu Blaxi Girls sau cum le cheama... iar Miss Sarajevo, acolo, la Buenos Aires, te zbarleste si te inlacrimeaza.

U2 day today!

Oul si gaina.

"Cape Cod Kwassa Kwassa" e o piesa de la Vampire Weekend despre care cred ca am mai vorbit pentru ca mi-a placut mult si de fapt, inca imi mai place, Oxford Comma. Eh si in piesa asta a lor, au ei un vers ezoteric care zice asa: "This feels so unnatural, Peter Gabriel, too". Care la faza asta, Peter Gabriel a venit si a zis ca el vrea sa faca un cover, ca ii place piesa si ca na, e dragut si lasa piesa sa curga, zice si partea aia cu Peter Gabriel si mai zice ceva in plus: "And it feels so unnatural to sing your own name", daca e ok cu ei.

Din combinatie, au vrut sa faca parte si Hot Chip, care se pare ca au zis ca daca face Peter Gabriel coveruri dupa boybanduri d-astea indie, se baga si ei, ca poate ii remarca Kraftwerk si fac un cover la Ready for the Floor sau ceva.

Si cum ar veni, exemplificam, mie imi place coverul ca de obicei.

Lucruri bune. Sau sa-i stapanesc sanatoasa.

Happy. El e nou!
































Baietii mei.

Let's get over with it.

Ziceam deci ca am cam lipsit. Cei care imi sunt cat de cat aproape, stiu ca inca mai lipsesc cumva. Imi asum patetismul, la fel si martirizarea, si pe scurt, explic. Imi amintesc perfect, cu drag si zambet, viata mea de pana in noiembrie 2008. Imi place sa cred ca ma indrept spre ea desi e mai mult decat clar, ca ma indrept inspre alta. Parca mai frumoasa. Cum zic cand plang, victimizandu-ma si exagerand: mi-am pierdut casa, prietenii, lucrurile mele frumoase si colorate, preocuparile, frivolitatea, leisure time-ul, rasfatul. Am petrecut saptamani de cosmar, intr-o tara a tuturor posibilitatilor devenita o tara a lui Kafka. Am plans, m-am rugat, m-am umilit, m-am scuturat, am infruntat, am sfidat, am plans iara, am consolat, am incurajat, am reprosat, mi-a fost dor, mi-a fost greu, am renuntat. M-am intors invinsa, am lasat tot si am plecat, incercand sa uit.

A inceput din nou, cand am facut vreo 3 zile si 3 escale, am dormit in aeroport, umilinta din nou, bilete de avion vandute in bataie de joc, bagaje platite de cate 3 ori, un total de vreo 4000 usd ca sa ajung acasa. Acasa unde, lucrurile, au scapat si mai mult de sub control, atunci, uneori si acum. Totul a mers din rau in mai rau, daca a fost ceva rau ce s-a putut intampla, s-a intamplat, am plans prin tribunale, am alergat prin spitale in ajun de Revelion si inca mai am cam 15% din viata mea, impachetata in pungi de la Ikea in portbagaj.

Imi pare bine sa spun ca sunt sanatoasa si eu si toata lumea. Ca traiesc si eu si ai mei, toti. Imi pare rau sa spun ca nu am inteles nimic. Ca nu am invatat nimic, ca refuz sa ma mai gandesc la ultimele luni din viata mea, dar ca o data cu februarie si soarele, parca revine si echilibrul. Si ca daca e ceva ce o sa urez in gand fiecaruia dintre voi este sa nu simtiti niciodata disperarea. Cand nu vezi nici o solutie, cand nu poti controla nimic, cand ingrozit si disperat iti doesti doar sa te ascunzi sub o plapuma si sa dormi.

Si ca sa inchei savuros, daca vreodata v-ati uitat la Renegatul cand Lorenzo Lamas strangea din dinti si ati zambit blazati, nici macar amuzati, ei bine, that shit exists. Exista. Dorinta de razbunare si dreptate. Exista, pe cat sunt ele de penibile si eu de inteligenta. La fel si renuntarea totala. La fel si discutiile aprinse cu Dumnezeu. La fel si incetarea lor cand simti ca si el a incetat sa existe.

S-au intamplat si lucruri bune, revin cu ele.

Pijamaua mea knows better!

Doar sa se consemneze.

In stilul in care m-a facut atat de nepopulara in cercul de prieteni, ca nu ma duc la Sting, pentru ca nu ma distrez deloc la Sala Palatului. Si pentru ca l-am vazut pe Sting, in august 2007, in scurtul turneu cu the Police. La New York. Pe Madison Square Garden. Live. Serios. Si cel mai mult mi-a placut trupa din deschidere, dintre care solist era fiul lu' Sting si al lu' Trudy. Atata. Deci nu merg. Yay!

what comes around goes around

cum as fi eu care am inchieat anul si activitatea pe blog cu o veste despre iggy in Bucuresti, si le redeschid tot cu o veste, tot cu iggy, care isi anuleaza concertul din Bucuresti.

revin maine. gen.

Iggy!

La B'estfest 09! Yay!

O incantare pentru Nicusor al meu, sunt convinsa.

how low can you go

Pentru ca se pare ca blog-ul meu o ia din ce in ce mai jos si ma depaseste in frivolitate chiar si pe mine si pentru ca am si memorie proasta dar pe Suzi sa imi aduca aminte ce vroiam sa scriu (the Boizon fact), iata deci ce vroiam sa zic:

guilty pleasures

Am mai recunoscut si o mai fac o data: cinematografic, ma incant la toate dubiosenile. Ma uit la orice, de la inceput pana la capat, indiferent cat e de prost, o data inceput trebuie terminat, ma uit si pe Hallmark la un film de dupa masa incredibil de prost numai pentru senzatia de a vedea un film la televizor, dupa masa, in cursul saptamanii. Merg la cinematograf cel putin o data pe saptamana, in general miercurea, astia cu Orange stiti de ce. Si pentru ca nu avem in fiecare saptamana Gus van Sant, vad mai mult prostii, filme romanesti incredibil de proaste, filme de actiune bazate pe jocuri video, animatii mediocre etc, etc.

Ce vroiam sa spun de fapt in acest post care se anunta initial de trei randuri e ca la noi aici peste ocean, tocmai ce am vazut un trailer incantator la o pelicula si mai incantatoare, in theaters cand altcandva decat on Christmas Day. A se citi "in theaters" si "on Christmas Day" cu cea mai groasa, misterioasa si americanizata voce posibila, un Constantin Cotimanis de-al lor de nu mai clipesti pana nu zice ce avea de zis.

"Marley and Me" iese de Craciun. E cu un pui de labrador auriu si destul de intreprinzator din ce am vazut. Eu sunt pe principiul deja cunoscut "dogs are my favourite people", mai ales labradorul auriu. Am chiar un labrador wanna be, cocker, auriu, revin. Visez ca orice urbana care se respecta la masculul auriu, cu care sa alerg pe plaja, etc. Apoi... cu Marley se joaca in filmul asta Owen Wilson. Pe Owen l-am simpatizat initial prin alianta, Ben Stiller mi l-a recomandat, l-am acceptat pentru ca am o slabiciune anterior mentionata pentru zulufi aurii si baieti stangaci. M-a cucerit definitiv in The Darjeeling Limited, ar putea sa joace si in Indiana Jones episodul 15 (scuze fanilor), tot mi-ar fi drag.











Duduia care ii da replica este si ea o all time favourite. Ma rog, adica ambii imi sunt simpatici intr-o categorie B a simpaticilor mei preferati, face sens? Revenind, deci ziceam ca EA e Jenn. Aniston. Pe care o plac ca de la fata cu maxilarul lat care crede ca are farmec la fata cu maxilarul lat care chiar are farmec. O mai plac pentru ca mi-am petrecut primii ani de facultate cu ea si prietenii ei (la momentul respectiv visam sa ma marit cu Chandler). Pentru ca asa cred eu ca suntem amuzante amandoua intr-un fel naiv si natural. Si mai ales pentru ca I empathize cu ea complet. Si nu cu Brad. Si sub nici o forma cu Angelina. Cu care as vrea sa fac altceva, chiar as vrea si tot bazat pe empatie, dar despre asta alta data.

Deci, Christmas Day, Marley, Owen si Jenn. si Alan Arkin, pentru intelectuali. Abia astept!

dor. de iarba verde de-acasa.

Logic! :)

Scurt ca tocmai ma cearta mama ca mananc prea multa sare si ca pierd vremea scriind chestii pentru care nu ma plateste nimeni (ah, I missed that): Suzi este si mai incantatoare decat de obicei, pentru ca ne mentioneaza si pe mine si pe Ramona intr-un interviu, o farama de celebritate cu link spre acest blog. Interviul ei adorabil (pentru ca da, a dat interviu si a vorbit si despre familie si despre planurile de viitor) e aici.

Asa, logic, creste traficul, intra oamenii la Iulia pe blog sa vada ce bloguri ii plac lu Suzi si cand colo ce sa vezi la Iulia pe blog, jale si lamentare! Numai mie mi se putea intampla, sincronizare perfecta, cred ca acuma nu mai intra nici aia care intrau de obicei!

Sunt bine! Revin sa povestesc si eu ceva cu autobuzul, ca ma inspirat Suzi!

Intens.

Cum poti sa scrii pe un blog cat esti de trist si speriat? Cum poti sa scrii ca pentru prima oara in viata, nu vezi nicio solutie la ce se intampla si simti ca de-acum inainte, nu ma poti sa lupti, e doar ce-o fi, o fi? Si toate astea rugandu-te sa nu trebuiasca sa dai detalii. Nimanui. Cum sa scrii fara sa trezesti intrebari, compasiune, incurajari naive, politicoase, bine intentioante sau griji? Sau fara sa fii patetic?

Pui o melodie si iti doresti sa treaca totul ca sa poti sa scrii despre concertul lui Nigel Kennedy de luni (de care oricum nu prea ai putut sa te bucuri), de Tricky azi, de carti si filme si de cadouri de Mos Nicolae.

Pui deci melodia, te urci in avion poimaine la ora 6 am, traversezi oceanul cu o escala de 7 ore la Amsterdam de care nici macar nu o sa te bucuri cum ai face-o in mod normal si odata ajunsa acolo, nu mai scrii despre tristeti ci despre unt de arahide si Dr. Pepper.

Asa sa fie atunci.

Berceni at night.

Actiune si suspans.

Vine o vreme cand te saturi sa se mai adoarma la filmele pe care le alegi tu spre vizionare, cand nu mai gasesti argumente pentru care ar trebuie sa ne uitam la Heima sau la Lolita lu' Kubrick asa ca accepti sa mergi la cinema pentru ultimul Bond - Quantum of Solace (cu permisiunea dvs, primul Bond din cariera mea de cinefil si din seria remake-urilor). Intri la film deja blazata, dar cu un aer angelic si ingaduitor, sperand sa se observe si bifeze marinimia ta de a propune pelicula, rezerva bilete si cel mai important, de a te prezenta.

Ma infofolesc gandindu-ma ca urmeaza ore lungi, friguroase si bling-blingistice cinematografic. Nu vreau floricele, ma prinde povestea unui tanar ce vazuse filmul in aceeasi sala cu cateva ore inainte si tocmai se reintorsese sa isi caute cheile de la masina pe sub scaun, privesc usor aroganta la tinerii veniti la mall sa il vada pe agentul 007.

Trec exact, sa zic... 15 secunde, trece genericu', trece si dispretul, ma trezesc cu gura cascata, cu unghiile in bratul lui V si cu intrebari agitate de genul: "pai da el nu vede ca nu are pe unde sa sara pe cladirea cealalta?", "ah, vine ala din spate si el nu stie" si tot asa. Ma prinde complet, 2 ore tac chitic, privesc ecranul cu ochii mari si gura deschisa, imi doresc sa fiu agent secret, sa descurc ite, sa distrug conspiratii, sa am back up si un device prin care sa urmaresc oamenii prin gps. Si o arma automata desigur.

Filmul e slab, Daniel Craig mie nu imi place desi are tot ce ii trebuie ca sa imi placa, nici duduia Bond Girl nu ma complexeaza suficient incat sa zic ca e bine aleasa, o preferam pe Monica Barladeanu desi si aia imi e antipatica. Intriga e la moda tare, e cu ecologia, salvarea planetei, conspiratii si raufactori care vor sa distruga mediul. Sau ceva de genul asta. O manea.

E important insa de mentionat ca eu prezint simptome interesante in momentul in care ma uit la filme si ma identific cu personajul total. Nu la modul ah, as vreau sa fiu Amelie sau ah, eu eram Scarlett O' Hara... Nu... mult mai profund si responsabil! Adica, vreau sa fiu agent secret, geolog care descopera chestii, pirat, inventator, chimist si cu voia dvs asasin platit. M-am bucurat deci la 007 nevoie mare, am stat cu sufletul la gura pana la sfarsit, am comunicat cu Bond cat a fost nevoie, pentru ca na, eu aveam o vedere mai de ansamblu si el poate nu stia ce se intampla in secventele in care el nu apare si tot asa, vaaaaiii... i love action movies!

Si daca tot suntem la capitolul, zic sa mai povestesc pe scurt cum acum vreun an, doi, cam pe vremea cand aparea un film cu Bourne (nu stiu daca identitatea, suprematia sau ultimatumul), eu eram in New York si ma uitam intr-o dimineata, cum tot Times Square-ul era imbracat de un cearsaf imens pe care scria "Friday, Bourne is coming home!". M-am panicat, mi-am intrebat prietenii rezidenti daca trebuie sa plecam noi, mi-au zis sa stau linistita ca nu ne ocupa nimeni, e doar o reclama pentru ultimul film din seria Bourne, pe care daca sunt cuminte, mergem vineri sa-l vedem. (Pentru noi astia cunoscatorii intra-le lu' Bourne, aflam deci ca Bourne e din New York). Am tacut malc si am fost cuminte, asa ca pana vineri am vazut si primele doua parti ale trilogiei (hahahaah) si apoi joi seara am spus rugaciuni pentru Bourne, care vineri s-a salvat si m-a cucerit definitiv astfel ca inca mai zic "baaaaai.. sa il vezi tu pe Bourne cat de tare e!". My all time favourite action movie. Ca oricum in afara de el, am mai vazut doar Quantum of Solace. Am mai zis o data, ca nu stiu de ce se numea asa?

Deci ziceam ca am fost la Roma

In wkd trecut. Cu the significant other si orientarea lui, talent fotografic exceptional, modestie innascuta, tot. A se consulta:

Public Holidays pentru toata lumea

Unii dintre voi, tineri angajati in multinationale sau si mai bine, locuind pe alte meleaguri, cum ar veni dincolo de Dunare, lantul Carpatilor, muntii Padurea Neagra, Capul Bunei Sperante, aaaa... asa.. unii dintre voi sigur sunteti familiarizati cu sincreticul concept de Public Holiday. Sau daca nu, va zic eu cum e... eu stau la birou in Pipera, luni dimineata, ploaie, si nici coafura si nici organismul nu rezista la 17 out of the office reply-uri din care imi sar in ochi cu litere taioase si reci "public holiday", "bank holiday', Labor day", "Columbus Day", "Memorial Day" si saving the best for last "Martin Luther King Day". No access to e-mail or voicemail. "The Flag Day". I will get back to you upon my retun...

Emotiile sunt mixte: de la usurare ca se prelungesc deadline-uri si sunt anulate meeting-uri si call conference-uri pana la ura, invide, necaz si dusmanie ca eu am out of the office reply din-asta de doua ori pe an. De fapt o data, pentru ca 1 Decembrie e intotdeauna duminica si miroase a fasole cu ciolan gatita in direct la PRO TV asa ca stau ascunsa. Iar ailalta e de 1 Mai, cand daca nu e duminica, oricum cade intr-o zi dubioasa cand nu stii cand exact sa pleci la mare, daca sa mai pleci la mare si parca te rogi sa ploua ca sa nu pleci nici tu la mare ca oricum e aglomerat si numai pusti beti, da' sa nu faca nici restu' gratar pe un picior de vedeatza in parcare, sa adoarma orasul sub un covor de fum de mici si pet-uri. Ah!


Iata insa ca daca te concentrezi suficient, se mai adauga in viata ta corporatista inca 2 zile libere pe an, considerate sarbatori nationale! Asa a grait mail-ul de la HR, eu l-am deschis frecandu-mi manutzele si amuzamentul nu a intarziat sa apara.

Reproduc:

Please be informed that starting with 31st of October 2008 the Romanian Government under Law no. 202/2008, which amends the Romanian Labor Code has approved two additional Public Holidays.
The public holidays' supplementation refers to two important religious holidays:
(i) the first and second days of "Rusalii" (Whitsuntide) – to be determined each year by consultation of the religious holidays calendar of each religion (this day is always celebrated on Sunday, in the 7th week after Eastern);
(ii) "Adormirea Maicii Domnului"(Saint Mary's Day) – on 15th of August.

Although at a first glance this supplementation seems to cover additional tree (3) days, it is in fact a two (2) days supplementation (since the first day of "Whitsuntide" is always a Sunday).

Avem asadar aceasta 1st day of "Rusalii" (Whitsuntide) – always celebrated on Sunday, in the 7th week after Easter drept zi libera de la stat. Nu-i misto? Deci cum ar veni duminica din a saptea saptamana de dupa Paste, care Pastele se sarbatoreste in prima duminica de dupa prima luna plina care urmeaza echinoctiului de primavara. A inteles toata lumea?

Pe acest principiu, dupa cum zice un coleg de birou, hai sa facem sarbatori nationale toate duminicile pare, a saptea zi dupa duminica in care cade Craciunul si tot asa.

Am scris mult, ca as mai povesti si de mailul doi de la HR care mentiona in doua randuri ce se intampla cu cei de alte religii, cum cica si Sf Marie e sarbatoare nationala, pe 15 august si cum prin natura meseriei bratara de aur, eu ma bucur si de 9 August care e IT Industry Day si deci zi libera care, ati ghicit bine, anul asta a picat intr-o sambata si deci in anul care vine, pica intr-o duminica. Sper doar sa nu fie a 14-a duminica de dupa Sf Constantin si Elena, ca am senzatia ca se anuleaza reciproc.

Vacanta la Roma

Revin duminica!

Combinatii.

Sa fiu sincera, nu imi pot aminti cum l-am descoperit pe Bon Iver (pe langa multe alte lucruri, nu descoperite, uitate). Mai sunt inca o data sincera si recunosc si ca nu am trecut mai departe de "For Emma, forever ago", si nu pentru ca nu am vrut ci pentru ca am ramas blocata aici de vreun an si ascult cel putin o data pe zi, ma intind pe scaun, privesc induioasata la Pipera si la Porsche Aviatiei, mi se par incantatoare, imi sprijin obrajii in palme, iar mai oftez ca nu ma cheama Emma, apoi ca nu ninge, apoi ca nu e soare, apoi ca ca nu locuiesc la o mansarda, apoi ca nu vrei sa facem dulceata de trandafiri, si tot asa. Deci, cum ar veni, ah, ce imi mai place!

Azi am zis ca eu si Bon am putea aprofunda relatia asa ca am inceput sa ii studiez indeaproape opera, pe Youtube, desigur. Cand ce sa vezi.. sensibilul meu Bon, ce face el, in piata publica?

Canta dupa cum joaca imberba de Likke Li. Si inca atat de frumos incat mi-au amintit de Beirut (interpretii si nu orasul). Si e si filmat amatoreste asa cum mi se par mie interesante actele muzicale.

In alta ordine de idei, inainte de a va lasa cu domnii si domnisoara, vreau doar sa mai mentionez ca eu ma bucur ca un copil mic cand vad ca tinerii muzicantii care imi plac mie se cunosc intre ei, isi vorbesc ba se mai si harjonesc muzical. Ma rog, unii chiar se casatoresc. Cum e tanarul asta de la Verve, Ashcroft care e casatorit cu o duduie dintr-o trupa (Spiritualized), de care credeam ca am auzit doar eu si rudele lor apropiate. Imi place trupa aia asa mult ca nu dau acuma nici o melodie, le dedic post special intr-o alta zi in care sunt la fel de ocupata ca azi. Si prietenii lui cei mai buni sunt Noel Gallagher si Chris Martin. Cum ar fi Smiley, Moga si CRBL, intelegeti. Revenind. Alti favoriti de-ai mei care se indragostira intre ei sunt Casablancas de la The Strokes si Regina Spektor.... mai intrebati-ma ca mai stiu!

Ma rog, intelegeti cat sunt de ocupata astazi.

Doamnelor si domnilor, atentie!

Citeam acum ceva vreme pe blogul lui Raul ca daca nu mai scrii nimic pe blog timp de 3 saptamani (sau era doua, sau era sase?) esti oficial considerat mort in lumea blogosferei. Asa ca am murit.

Rugamintile (nu foarte insistente) ale celor doi cititori ai mei Catalin si Ionut (profit de ocazie sa le multumesc pentru politete) m-au convins sa revin. Cel mai mult m-a convins sa revin eterna mea fraza "mama, ce-as fi scris asta pe blog" si ochii lui V. dati peste cap, tot de el, de cate ori o auzea.

Asa ca, de azi de luni, cel mai corect, incep! Deci sa scriu ceva, zic!

Song of the Evening. The Grey Monday Evening.

Elevator.

Vazut Elevator pentru a doua oara, sambata, la noul Eurocinema.

Pe Liternet mai multe detalii.

Highly recommended.