Let's get over with it.

Ziceam deci ca am cam lipsit. Cei care imi sunt cat de cat aproape, stiu ca inca mai lipsesc cumva. Imi asum patetismul, la fel si martirizarea, si pe scurt, explic. Imi amintesc perfect, cu drag si zambet, viata mea de pana in noiembrie 2008. Imi place sa cred ca ma indrept spre ea desi e mai mult decat clar, ca ma indrept inspre alta. Parca mai frumoasa. Cum zic cand plang, victimizandu-ma si exagerand: mi-am pierdut casa, prietenii, lucrurile mele frumoase si colorate, preocuparile, frivolitatea, leisure time-ul, rasfatul. Am petrecut saptamani de cosmar, intr-o tara a tuturor posibilitatilor devenita o tara a lui Kafka. Am plans, m-am rugat, m-am umilit, m-am scuturat, am infruntat, am sfidat, am plans iara, am consolat, am incurajat, am reprosat, mi-a fost dor, mi-a fost greu, am renuntat. M-am intors invinsa, am lasat tot si am plecat, incercand sa uit.

A inceput din nou, cand am facut vreo 3 zile si 3 escale, am dormit in aeroport, umilinta din nou, bilete de avion vandute in bataie de joc, bagaje platite de cate 3 ori, un total de vreo 4000 usd ca sa ajung acasa. Acasa unde, lucrurile, au scapat si mai mult de sub control, atunci, uneori si acum. Totul a mers din rau in mai rau, daca a fost ceva rau ce s-a putut intampla, s-a intamplat, am plans prin tribunale, am alergat prin spitale in ajun de Revelion si inca mai am cam 15% din viata mea, impachetata in pungi de la Ikea in portbagaj.

Imi pare bine sa spun ca sunt sanatoasa si eu si toata lumea. Ca traiesc si eu si ai mei, toti. Imi pare rau sa spun ca nu am inteles nimic. Ca nu am invatat nimic, ca refuz sa ma mai gandesc la ultimele luni din viata mea, dar ca o data cu februarie si soarele, parca revine si echilibrul. Si ca daca e ceva ce o sa urez in gand fiecaruia dintre voi este sa nu simtiti niciodata disperarea. Cand nu vezi nici o solutie, cand nu poti controla nimic, cand ingrozit si disperat iti doesti doar sa te ascunzi sub o plapuma si sa dormi.

Si ca sa inchei savuros, daca vreodata v-ati uitat la Renegatul cand Lorenzo Lamas strangea din dinti si ati zambit blazati, nici macar amuzati, ei bine, that shit exists. Exista. Dorinta de razbunare si dreptate. Exista, pe cat sunt ele de penibile si eu de inteligenta. La fel si renuntarea totala. La fel si discutiile aprinse cu Dumnezeu. La fel si incetarea lor cand simti ca si el a incetat sa existe.

S-au intamplat si lucruri bune, revin cu ele.