Monday 29 September 2008

Song of the Evening. The Grey Monday Evening.

Elevator.


Vazut Elevator pentru a doua oara, sambata, la noul Eurocinema.

Pe Liternet mai multe detalii.

Highly recommended.

Parfum.

Pe scurt, asa speciala si ravisanta cum ma vad io, nu am nici o identitate olfactiva. Adica inainte sa radeti, mai cititi o data ca nu e chiar asa de rau. Zic doar ca io sunt vehementa si uneori chiar si snoaba in alegeri, numai asta cu parfumurile nu mi-a iesit. Adica, nu-i asa grav zic io, sau oare e? Ca nu am nici un parfum preferat, desi imi cumpar unul pe luna, ala unu' nu imi mai place cand ajung acasa, iar pe-alea de le primesc nu le folosesc pentru ca ei bine, nu imi plac. Asa ca ma aflu in fata unei serioase probleme si chicklit-ul inca nu m-a invatat cum sa supravietuiesc: oare nu s-a inventat parfumul care sa imi placa mie? Oare femeia Cosmo ce-ar face?

Sau, uite ca daca stau mai bine sa ma gandesc... imi plac unele parfumuri. Dar intotdeauna cele de pe fetele de pe langa mine. Toate prietenele mele miros intotdeauna a mere verzi si flori de camp, ah, atat de frumos. Si imi doresc sa miros si eu asa, imi cumpar parfumul, nu imi mai place deloc, il tin cate un an langa celelalte, apoi il fac cadou lu' tanti Mihaela care imi face la randul ei curat in apartament si uite asa, iara trebuie sa imi cumpar parfum nou.

Ar mai fi chestia asta ca ca imi bazez deciziile de cumparare pe criterii personale, evident deloc olfactive, dupa cum urmeaza: achizitionat acum cativa ani Glamorous de la Ralph Lauren doar pentru ca Penelope Cruz era imaginea lui (da, stiu, si aveam vreo 25 de ani pe vremea aia), achizionat Moon Sparkle de la Escada doar pentru ca "moon sparkle" suna intr-un mare fel, apoi "In Love Again" de la Gaultier, de pe JFK, doar pentru ca tocmai ce ma indragostisem, vaaaai, groaznic... ca sa nu mai zic ca pe tanarul nu l-am mai vazut niciodata. Acuma viitorul meu parfum pare a fi Daisy de la Marc Jacobs pentru ca capacul in forma de margareta si sincer acuma, cui nu-i plac margaretele?! Uite un parfum cu miros de margarete mi-as lua...


Stiti ce greu e atunci cand iti plac sticlutele, accesoriile, colajele, cuvintele, fluturasii, margaretele, actritele de la Hollywood, culorile, etc, etc... sa iti placa si parfumul asociat?


Cand vrei sa iti iei parfum si mirosi testere, mai simti ceva dupa primul? Le vrei pe toate. Doar daca nu e gretos de dulce si nici atunci parca nu esti convinsa sa il lasi jos, mai ales daca are ceva culori vii pe cutie... Iar totul de obicei se intampla inainte de o imbarcare, asa ca iti auzi numele in difuzoare, fugi repede cu parfumul din mana la casa, se nimereste a fi un Ghivency, ce ne facem ca nici asta nu imi place... revistele mai zic sa mirosi un pahar cu apa sau niste boabe de cafea intre mirositul testerelor de parfum, cum ar fi sa zic io acolo la tanti la casa, sa imi dea niste boabe de cafea ca mai am raftul Clinique si Dior sau si cafea si apa ca sa nu ma intorc inainte de Channel...

Postul asta era oricum despre altceva, am vrut doar sa fac o introducere scurta. Nu mi-a iesit, asa ca va urma.

Saturday 20 September 2008

Furtuna tropicala, zic.

"Furtuna tropicala" suna ca numele unui film pe care nu l-as vedea niciodata. Dar niciodata. Nu ma intereseaza si nu ma ating filmele despre catrastofe naturale, nici despre fenomene meteorologice petrecute la tropice. Hai sa zic ca asta cu "tropical" ma incanta un pic, fiind fire solara si iubitoare de canicula, exotic si cocos. Si cu o nostalgie pentru "Tropikana" la plic de aluminiu, cu paiul lipit pe spate....

Aaa, ca sa nu mai zic de poster:


Cu toate astea, acuma, dupa ce l-am vazut, il recomand. Si o iau punctual:

Pe Ben Stiller l-am tolerat spre simpatizat dintotdeauna. Uneori mi s-a parut super smart, alteori grosier. On top of everything este fiul real si in viata de zi cu zi al domnului Frank Constanza, asa ca il plac si numai pentru asta. Cu Jack Black ma vad intr-o relatie de cuplu. E total neatragator, dar mie imi place, mi-a placut in siropul ala de Holiday, l-am adorat in pielea lui Kung Fu Panda si sunt sigura ca o sa il iubesc in Be Kind Rewind al lu' Gondry. Si asa parteneri de cuplu, ne-am hlizi si am asculta si muzica lui, lui adica a trupei lui Tenacious D, dintre care recomand Fuck Her Gently. De ce il plac pe Robert Downey Jr nu cred ca trebuie sa mai zic si sa ridice cu piatra ala de nu il place. Iar pe Nick Nolte il ador inca de cand aveam vreo 5 ani, ma uitam la Om Bogat, Om Sarac si mama zicea ca e rau. Aici avem un Nolte usor desfigurat, ravasit care ne aminteste de Nolte din Paris Je T'aime si la care iti vine sa faci ca 50 cent si sa soptesti "respect!" in timp ce iti bati cu pumnul partea stanga a pieptului si iti pupi inelul. Matthew Mcconaughey, ca n-am stiut niciodata cum se pronunta, d-apoi cum se scrie, imi devine si el simpatic, mi se pare ca are un rol care il avantajeaza, in continuare nu cred ca este barbat fatal, dar vai e adorabil. Am lasat la sfarsit cireasa de pe tort... pe Tom Cruise care face un rol incredibil, atat de incredibil incat eu nu l-am recunoscut pana la sfarsitulu filmului, rol secundar si plin de clisee dar pe care Cruise il face extraordinar. L-am iertat de toata scientologia lui (aaaaa, not that is something wrong with it), ca s-a purtat urat cu Nicole, ca a sectat-o pe Katie, ca poarta pantofi cu toc, tot, tot, s-a sters cu buretele, acuma il plac si ii zambesc in reviste cand il vad.

Filmul este evident absurd. Nu se ia in serios deloc, dar deloc, la fel nici actorii, chestie care ii face fun si umani, toti iti devin super simpatici, razi cu lacrimi. Are desigur, la fel ca orice film de-al lui Stiller (si inclin sa cred ca asta e cel mai bun al lui so far), momente penibile in care jenat si siderat zici "ce prostie" dar le uiti repede cand out of nowhere, apar sclipiri de geniu.

Nu va imbulziti, nu e o capodopera. Dar eu am iesit din sala tinandu-ma de obraji de atata ras si nu, nu ma dau in vant dupa comedii, dimpotriva.

Tip: daca mergeti sa il vedeti, atentie si la trailer-ele de dinainte. Nu stiu cum ati putea face asta exact daca il luati din retea, ma rog, enjoy! :)

Tuesday 16 September 2008

Real.

"Am avut prieteni, prieteni adevarati, amici, colege, colegi de clasa. Era placut. Persoane de care eram legat. Dar timpul, departarea, minciuna, inclinatia pe care o au unele plante de a se crede adulte crescand, egoismul, lasitatea, orgoliul, spiritul serios, ranile trecute, facute si primite, loviturile imbracate in zambete si in indiferenta, din pricina tuturor acestor daunatori, nu mi-a mai ramas astazi nici unul. Si nu e trist. Faptul ca asta nu e trist este poate trist, dar, in sine, nu e trist. Nu mi-as dori prietenii care nu rezista presiunii timpului si a vietii.

Nu exista o ruptura brutala, nici certuri dramatice, prieteniile noastre se sfarsesc natural, fara tipete, fara ciocniri vizibile. Putin cate putin, firele care ne leaga se taie, sunt atat de subtiri si de numeroase, incat nu ne dam seama; sunt fire de par prin care curge un amestec din sangele nostru. Intr-o buna zi, ne dam seama ca legaturile capilare sunt desfacute: prietenii nostri au devenit ceilalti. Oameni.

Ca prieteni, au murit. E trist. Ca fiinte omenesti, sunt vii. E si mai trist. Dar nu fiintele omenesti le iubeam in ei, ci prietenii."


O perfecta zi perfecta/ Martin Paige; Humanitas, 2007.

Sunday 14 September 2008

Astazi ne luam la revedere de la mare.

...cu un week end devenit o zi si noapte pentru ca dupa, ne-a luat vantul cortul. Dar cortul e portocaliu. Iar vantul (pe langa prietenul meu bun), unul de alunga corturile de pe plaja de la Vadu.

Ieri pe vremea asta ne chinuiam sa desfacem sforile unui zmeu, pe o plaja pustie. Ne plictiseam si mutam scaunele pe tarm, tragand aer sarat in piept si pozand in lumina gri, cu firisoare inspumate printre degetele de la picioare. Tu te speriai de meduze gigantice cu margini zimtate si albastre pe care eu le ridicam ca sa le arunc in larg, desi tu imi spuneai ca sunt moarte. Nu erau! Si ma uitam printre gene ca sa vad daca vezi cat sunt de curajoasa!

Noaptea trecuta dormeam pe o saltea mare pneumatica, sub pereti portocalii, acoperiti cu paturici albe de la Ikea, cu nisip in par si povesti cu arici soptite de mine la care tu adormeai instantaneu.

Inainte sa adormi imi povestisei de geamantanul rosu de piele, vechi, in care iti adunai toate comorile copilariei si adolescentei, iar eu induiosata staruisem sa il cauti si sa inramam primele tale benzi desenate. Desenate de tine adica.

Tot in noaptea aia mancasem Twix king size in timp ce ne bucuram de cate ori iesea luna dintre nori si lumina apa asa cum imi imaginam eu cand copil fiind, il cutreieram pe Eminescu. Eu ma bosumflasem de cateva ori cand pomenisei intamplari trecute, atat de trecute ca "nu te cunosteam pe tine, iubito", iar tu ca sa ma impaci, imi spusesei ca am nasul asa cum il aveau zanele in desenele animate ale copilariei tale. Functiona.

Dimineata urmatoare ne gasea mancand croissante si capsuni proaspete. Si anticipand placinta cu branza, mare si fierbinte ce urma.

Iar dimineata urmatoare, deja acasa, scriam pe blog cum a fost week endul nostru la mare. Si uite si melodia noastra de Septembrie CU tine.

Tuesday 9 September 2008

Song of the day si la ce ne duce el cu gandul...

Din seria "oldies but goldies", astazi ne delectam cu:




Intr-o lume ideala a oamenilor care inteleg exact ce vreau eu sa spun, acum NU ne amintim de o reclama mai veche la un provider de servicii de telefonie mobila. Ci poate de A Clockwork Orange.

Eu de fapt am vrut sa zic ca am vazut un film. Din el ar fi demn de mentionat doar ca apare Jarvis Cocker, ca Penelope Cruz still makes me go wild si ca pe fundal se gaseau niste Blur si niste Pulp, redesenate dar tari.

Aici vroiam sa ajung. Eu caut asta:

"The Universal" Written by Damon Albam, Graham Coxon, Steven Alexander James & David Rowntree. Performed by The Royal Philharmonic Orchestra.

Numai ca nu stiu unde.

Monday 8 September 2008

Despre ce nu prea scriu eu... sau "Visul unei nopti de vara" la Metropolis

Am observat ca deloc premeditat, eu nu prea scriu despre chestiile care nu imi plac.

Desi destul de critica din fire, observ ca ma simt mai in largul meu sa desfiintez locuri, lucruri, manifestari artistice mai repede verbal decat in scris. Asa ca nu as vrea sa ma dezmint acum si sa ma apuc sa scriu cat de nereusita mi s-a parut punerea in scena a lui Dragos Galgotiu de la Metropolis a piesei mai sus mentionate. N-am sa scriu nici despre visuals-uri, nici despre muzica, nici despre costumele gandite (oare?) de Maria Marinescu.

Nici de jocul fortat, nici de nefirescul care din pacate n-avea nicio legatura cu supranaturalul povestii, dar mai ales n-am sa scriu despre elementul bilingv! Adica despre faptul ca o data la 20 de minute unul din personaje care pana atunci jucase in limba noastra cea de toate zilele, incepea un monolog in limba lui Shakespeare ca doar suntem intr-o piesa de Shakespeare, dar intr-un dialect pe care sincer, Will nu cred ca l-ar fi inteles. Supozitia mea e ca cineva de pe la curtea teatrului, le-a indicat supusilor ca un accent cockney puternic, alungit, mormait si pretiozit o sa dea o nota de veridicitate. A dat insa chicoteli in sala.

Nu scriu deci nimic despre aceasta avanpremiera nereusita de la un teatru totusi foarte reusit.

Thursday 4 September 2008

Hazliu!

Mie imi plac toti fostii mei prieteni. Unii mai mult, altii mai putin, unul nu imi raspunde la telefon, cu altul vorbesc zilnic, cand ma gandesc la unii ma imbufnez, la altii ma induiosez...
Din categoria favoriti, vi-l prezint pe M, dar mai ales e-mailul prin care ne invita el la frumoasa lui aniversare. Io am ras! Aaaaa, si da, actualii prieteni imi plac cel mai mult! :)

dragi prieteni,
cu emotie in simtiri va invit simbata, 20 septembrie, sa petrecem impreuna seara in care implinesc frumoasa virsta de 30 de ani (multumesc frumos!)

in aceasta ordine de idei, va astept sa calcati pragul cochetului meu apartament (multumesc frumos!) incepind cu orele 20.00 - se admite decit intirzierea academica, iar plecarea nu se accepta mai devreme de orele 03.00 –, apartament situat in , bl. , scara , interfon, etj , apt. (punct de reper, pentru consumerişti, supermarketul megaimage, iar pentru cei cu simpatii emo, cimitirul calvin)

sinteti liberi sa abordati tinute vestimentare si podoabe in functie de propriile convingeri microbistic-cultural-politice, dar se accepta decit cadouri buvabil-comestibile sau frumos mirositoare (ambalajul e optional, cu exceptia iuliei)

atentiune! difuzoarele vor evolua pe o paleta sonora diversa, de la binecunoscute evergreen-uri country si memorabile piese de fusion-jazz, trecind prin reprize medieval-electro şi hit-uri pop nipone, pina la indragite slagare de death-metal scandinav independent

rog confirmatiune!

va astept negresit,
m.

p.s. veniti insotiti, fireste!
M. C.
Sarbatorit



La aia cu amblajul optional - cu exceptia Iuliei, ah, despre mine este vorba! Autorul face o referire la pasiunea Iuliei pentru ambalarea personala si personalizata a cadourilor in culorii vii, cu funde mari si mici, etc, etc... Pasiune ironizata de-a lungul timpului si pare-se chiar si acum!

Monday 1 September 2008

Nelamuriri.

1. De unde imi iau bilete la Air?
2. Ce se intampla cu Coke Live, preluat cu mandrie de Emagic si anuntat pentru 12-13 septembrie 08?
3. De ce unii oameni isi pun drept ton de apel inregistrari inspaimantatoare cu copii mici razand sau gangurind, fie ei si copiii lor?