Inglorious Movie

Despre Inglorious Basterds am citit cel mai mult pe Facebook. In status-urile a vreo 6 prieteni diferiti si care nu se cunosc intre ei, care toti il numeau "the shit". Atat.

Apoi, pentru ca sunt si zgarcita (dar nu suficient de zgarcita sa il iau din retea), am asteptat sa treaca de avanpremiera, premiera, etc, sa ajunga la mine la City Mall. Iar pentru ca sunt incapatanata, dar mai ales pentru ca am defectul expectantelor neimplinite, am asteptat sa ma scarbesc si dezamagesc si plictisesc.

Din fericire, pentru mine filmul a fost... si acum incerc sa nu par over excited.... perfect. Nu stiu daca sunt eu exponentul publicului tinta, daca as putea fi prietena de pahar si voie buna cu Quentin care poate s-ar oferi sa se ocupe de scurt metrajul ala pe care il tot creionam noi in bucataria lui Matei sau poate asa el, un film senzational.

Ironia, violenta, speech-ul, trade-mark-rile Tarantino, chiar si in ceea ce ii priveste pe actorii cu care lucreaza, the story and the ending, Brad, mi s-au potrivit perfect.

Se pare ca mi-a placut atat de mult incat nu m-am putut tempera si aduna sa scriu un post care sa faca sens.

Azi, la mai putin de 24 de ore dupa ce l-am vazut, este my favourite all times movie. Nu stiu cum o sa fie peste o luna sau un an. Dar stiu ca planuiesc sa il revad si curand si mai incolo.

Recomand totusi sa il vedeti la cinematograf, daca nu, cautati o subtitrare buna neaparat. Iar astia de vreti sa ne facem fun club Waltz, sa ii scriem scrisori parfumate si sa ii trimitem sutiene, va rog sa ma contactati.

1 septembrie

Cred ca daca mai stateam putin, sarbatoream sau ma rog, comemoram juma' de an de cand nu mai blogaresc. Ma rog cel putin vizibil, pt ca de fapt doar asta fac oricum, in general.

Se intampla chestii, bune rele, apar oameni, dispar altii, trec vacante, carti, filme, sperieturi si chicoteli si toate au cate un nod la batista pentru a fi retinute si povestite. Nu se intampla niciodata. Ma rog, pana acum.

Incep asadar la relanti, usor, ma dezmortesc si va zic de Clara. Trebuie sa v-o amintiti, pt ca mi-a adus ceva glorie la momentul respectiv. Asa ca, abordez strategia Boney M si revin cu un remix la un ever green.

Inainte de a continua si pentru linistea mea, va rog deci sa cititi/recititi asta.

Acuma inainte de a citi mai departe, mai aflati despre mine ca fac parte si din clubul "You gotta see the baaaaaaaaaby!". Nu ca am vreunul de aratat, tocmai: nu am nici unul de vazut. Cum sa zic fara sa par rautacioasa.... hmm.... copiii sunt mai dragutzi daca sunt ai tai, cred!

Eh, acuma aflati ca in ciuda celor de mai sus, sunt o ursitoare dovedita pentru ca usor, usor Clara le face pe toate cele mentionate. Mamica ei, care copilareste si ea alaturi de fi-sa si de mine, nu isi da seama cand povesteste calma ce mai face Clara.

Cum ar fi ca e atat de curoajoasa incat la un an jumate se da pe toate toboganele inalte si spiralate, o calca in picioare copii de 7-8 ani, ea rade, se scutura si se arunca pe burta, mai abitir. Fara sa o incurajeze nimeni, ba dimpotriva. E voluntara si zambareata, iubeste, vorbeste si pupa. Pe toata lumea.

Si de fapt tot postul asta a fost scris doar sa va zic o cheste mica si draguta despre Clara. Si anume ca, strajer la parculetul de copii unde socializeaza ea, este un dalmatian de piatra sau poate de plastic, inalt cam cat ea, intr-un sezi perfect si permanent. Clara il iubeste. Il imbratiseaza, il pupa pe falcutele reci si prafuite, il mangaie pe ochi si strangandu-ul in brate, ii sopteste zambind la ureche.

O fetita blonda, creata si zambitoare de un an jumate soptind conspirativ unui dalmatian decorativ, rece si patat. Mie mi s-a parut suficient de frumos incat sa ma reapuc de scris aici.