Desi destul de critica din fire, observ ca ma simt mai in largul meu sa desfiintez locuri, lucruri, manifestari artistice mai repede verbal decat in scris. Asa ca nu as vrea sa ma dezmint acum si sa ma apuc sa scriu cat de nereusita mi s-a parut punerea in scena a lui Dragos Galgotiu de la Metropolis a piesei mai sus mentionate. N-am sa scriu nici despre visuals-uri, nici despre muzica, nici despre costumele gandite (oare?) de Maria Marinescu.
Nici de jocul fortat, nici de nefirescul care din pacate n-avea nicio legatura cu supranaturalul povestii, dar mai ales n-am sa scriu despre elementul bilingv! Adica despre faptul ca o data la 20 de minute unul din personaje care pana atunci jucase in limba noastra cea de toate zilele, incepea un monolog in limba lui Shakespeare ca doar suntem intr-o piesa de Shakespeare, dar intr-un dialect pe care sincer, Will nu cred ca l-ar fi inteles. Supozitia mea e ca cineva de pe la curtea teatrului, le-a indicat supusilor ca un accent cockney puternic, alungit, mormait si pretiozit o sa dea o nota de veridicitate. A dat insa chicoteli in sala.
Nu scriu deci nimic despre aceasta avanpremiera nereusita de la un teatru totusi foarte reusit.
3 comments:
family business?
:)))
Si eu care asteptam cu mare interes inca de cand mi-a spus Ioana Barbu despre piesa asta senzationala :(
Desi, simpla asociere cu Maria Marinescu trebuia sa imi dea de gandit.
@raul: hahaha, nu, dimpotriva, dar cu toate astea... :(
@simonarrr: du-te sa o vezi pt marian ralea- e feeric! ma, daca ioana zice ca e senzationala, s-ar putea ca e mai avizata decat mine. nu stiu ce sa zic, eu ma incant usor la toate manifestarile artistice, dar surprinzator, piesa asta nu m-a prins deloc. recomand insa "joaca de-a adevarul" tot la metropolis, cand o incepe stagiunea. te pup
Post a Comment